//
most olvassa...
Gazdaság, Külpolitika, Mezőgazdaság, NATO/fegyveres ügyek, Politika, Szociálpolitika - Egészségügy

Siria, războiul civil și schimbările climatice: O posibilă conexiune? Portretul geopolitic al unui stat fragil și vulnerabil | Contributors

Despre războiul civil din Siria, început în martie 2011, s-au avansat multiple cauze posibile: dacă schimbarea regimului a reprezentat elementul determinant al declanșării conflictului, au mai fost invocați (și bine documentați) factori religioși, dispute sociopolitice, erodarea sănătății economice a țării, explozia demografică a tinerei generații sau valul de reforme politice care s-a rostogolit peste țările din nordul Africii și Levant. Eu însumi am lansat o ipoteză, conform căreia, prezența a trei gazoducte majore pe teritoriul Siriei, ar fi implicat interese contradictorii – generatoare de conflicte interne – din partea unor vecini influenți ai Siriei[1].

În articolul de față aș vrea să avansez o altă ipoteză de studiu: războiul civil din Siria a izbucnit (și) din cauză că Siria este un stat fragil și vulnerabil ca urmare a unor provocări asociate cu variabilitatea climatică, disponibilitatea resurselor de apă și înrăutățirea condițiilor ecologice, care au dus la insecuritate alimentară și masive dislocări de populație din zonele rurale către principalele orașe (Aleppo, Damasc, Homs ș.a.).

Seceta, criza alimentară și migrația populației

Din 2006 până în 2010, circa 60% din teritoriul Siriei a suferit „cea mai lungă secetă și cea mai severă criză alimentară de la începuturile civilizației agricole în Semiluna Fertilă, cu mii de ani în urmă” (Figura 1 și Figura 2)[2]. Între 2007 și 2008, circa 97% din vegetația totală a Siriei a fost afectată din cauza lipsei de apă (Figura 3).

Seceta extraordinară din perioada 2006 -2010 a găsit Siria vulnerabilă pentru cel puțin patru motive:

1. O proastă guvernare

Înainte de secetă, stabilitatea Siriei a fost asigurată de producția de grâu, care a fost încurajată puternic de guvern, crescând până la 25% din PIB-ul țării. Dezastrul a lovit cel mai puternic grânarul țării din nord-est, în particular provincia Hassakeh, unde aproape 75% din fermieri au suferit pierderi totale ale recoltelor. Din această cauză, Siria s-a transformat peste noapte dintr-un exportator net de grâu într-un importator net. Păstorii din aceeași zonă au înregistrat pierderi ale șeptelului în jur de 85%. Per total, circa 1,5 milioane de oameni au fost afectați de secetă.

2. Explozia demografică

Populația Siriei a crescut exponențial de la circa 5 milioane, în 1950, la aproape 25 milioane, în 2010. The Food and Agriculture Organization (FAO) a notat că supra-popularea a provocat o supra-pășunare și un proces de deșertificare.[3]

3. Declinul apei subterane

Strâns legată de explozia demografică, cererea pentru apă a crescut din cauza consumului populației și irigațiilor. Pentru că apele de suprafață nu au mai asigurat necesarul dorit,  fermierii au început să sape tot mai multe puțuri de irigare. Centrul de Politică Agricolă Națională al Siriei a raportat o creștere a numărului de foraje pentru apă cu 63% în perioada 1999 – 2007[4]. Această pompare intensivă a provocat un declin rapid al apei subterane în multe părți ale țării și a produs îngrijorări cu privire la calitatea apei din restul acviferelor.

O altă consecință tragică a fost extinderea deșertificării.

4. Proasta gestionare a resurselor de apă subterană

Problema epuizării rezervelor de apă subterană a fost exacerbată de creșteri masive ale producțiilor de bumbac și grâu. Prin subvenționarea acestor două culturi, mari consumatoare de apă, guvernul a încurajat tehnici de irigare ineficiente. Fermierii au început să sape tot mai multe puțuri de irigare. Când seceta a intrat în al doilea și al treilea an, guvernul a anulat un număr de subvenții, ceea ce a provocat multiplicarea, peste noapte,  a prețurilor la motorină și îngrășăminte.

Ca o exemplificare a condițiile descrise mai sus, localitatea agrară Dara’a, centrul primelor mișcări ale opoziției din 2011, a fost un loc afectat sever de cinci ani de secetă și lipsa apei, cu foarte puțin ajutor din partea guvernului. Pe măsură ce pământurile roditoare s-au transformat în deșert, fermierii și crescătorii de animale nu au avut altă alegere, decât să se mute în altă parte, să moară de foame sau să ceară schimbări.

Astfel, cataclismul climatic a contribuit la declanșarea revoltei sociale prin creșterea șomajului, exacerbarea foametei și diminuarea periculoasă a resurselor de apă. Numărul oamenilor forțați să migreze din sate la orașe a fost estimat la 1,5 milioane. Majoritatea au migrat către periferiile orașelor siriene, care se confruntau deja cu o explozie demografică (~2,5% pe an) și un influx de refugiați irakieni estimat la 1,2 – 1,5 milioane. Până în 2010, numărul migraților și al refugiaților din Irak au ajuns să reprezinte circa 20% din populația urbană a Siriei. Populația urbană a Siriei era de 8,9 milioane în 2002, dar a ajuns, la sfârșitul anului 2010, să numere 13,8 milioane persoane, o creștere de peste 50% în doar 8 ani[5].

Șocul populației din zonele urbane ale Siriei a pus o presiune crescândă pe resursele țării și, prin combinarea cu așezămintele ilegale, infrastructura proastă, corupția, inegalitățile sociale dureroase, creșterea șomajului și criminalității, a devenit o „bombă cu ceas”.

Figura 1. Culorile roșii și portocalii delimitează zonele din jurul Mediteranei care au suferit ierni foarte uscate în perioada 1971 – 2010, înregistrând astfel deficite semnificative de precipitație. Iarna este principalul anotimp ploios în Siria.  (Sursa)

Figura 2. Debitul anual al fluviului Eufrat, măsurat la Jarabalus, imediat în aval de granița dintre Turcia și Siria, între 1937 – 2010 (modificat după UN-ESCWA and BGR  – United Nations Economic and Social Commission for Western Asia; Bundesanstalt für Geowissenschaften und Rohstoffe, 2013. Inventory of Shared Water Resources in Western Asia. Beirut).

Se remarcă o scădere semnificativă (30%) a debitului mediu anual, de la aproape 1000 m^3/s, în perioada 1937 – 1990, la 700 m^3/s, în perioada 1990 – 2010.

Figura 3. Indicele Sănătății Vegetației din Siria, pentru iernile din perioada 2001- 2010. În timpul iernii 2007-08, circa 97% din vegetație a fost compromisă. Am respectat ortografia originalului (Sursa[6])

A fost această secetă complet ne-așteptată, ori produsă de încălzirea globală actuală?

Secetele sunt relativ frecvente în această regiune a lumii și Siria, ca și alte țări, se confruntă cu o intensă variabilitate hidrologică naturală. În ultimul secol (1900 – 2005), au existat șase secete semnificative în Siria. Este adevărat, însă, că numai ultima secetă a durat așa de mult, făcând-o să apară „extraordinară”[7].

Studii recente (Kelley ș.a., 2015; Cook ș.a., 2016)[8] sugerează că seceta prelungită din Levant este mult în afara domeniului de variabilitate naturală din ultimii 900 ani, gazele antropogene cu efect de seră având un rol semnificativ în apariția acestui eveniment climatic dezastruos pentru Siria.

Trebuie menționat însă că perioade de secetă prelungită au afectat în ultimii ani și alte țări, precum Turcia, Rusia ori SUA. Dar în aceste țări, evenimentele climatice extreme nu au degenerat în sângeroase războaie civile.

Pe fondul unei proaste guvernări și a unor politici agricole și ecologice nesustenabile, seceta din Siria a avut doar un efect catalitic: a declanșat „bomba cu ceas”, contribuind indirect la mișcările populare, războiul civil și migrațiile masive ale populației – interne, la început, externe, în ultimii ani.

Siria – Un stat fragil și vulnerabil

Într-o serie de articole despre situația geopolitică a Statelor Unite, Canadei, Germaniei, Rusiei și Chinei, am dat câteva definiții ale statelor eșuate, descentralizate, degradate, stabile, în ascensiune și agresive. Siria face parte din prima categorie: este un stat eșuat pentru că nu are ceea ce îi trebuie pentru a supraviețui într-o paradigmă social-politică complet diferită de cea din urmă cu câțiva ani.

Examinarea a doi indici, populari în sociologie/politologie,  aruncă o lumină edificatoare asupra legăturilor dinamice dintre climă, apă și securitatea alimentară, pe de o parte, și fragilitatea și vulnerabilitatea geopolitică ale unei țări.

Indicele de Fragilitate Statală (IFS) (numit anterior Indexul Statelor Eșuate) măsoară fragilitatea unei țări pe baza  a șase indicatori sociali (presiuni demografice, refugiați, dezvoltare economică neechilibrată, doleanțe de grup, migrație, sărăcie și declin economic) cuplați cu alți șase indicatori  politico-militari (legitimitatea statului, servicii publice, drepturile omului și domnia legii, securitate, existența elitelor grupate în facțiuni și a luptelor pentru putere, intervenții externe). IFS estimează nivelul presiunilor interne care împing un stat pe marginea prăpastiei.

Figura 4 ilustrează creșterea continuă a fragilității statului sirian, cu începere din 2011. Dacă anul trecut, Siria era al 9-lea stat fragil din lume, anul acesta a „avansat” pe locul 6. Un studiu publicat anul trecut[9] discută semnificațiile incontestabile ale schimbărilor climatice și ecologice din Siria care, combinate cu deficiențele de guvernare au contribuit la erodarea contractului social dintre cetățeni și guvernul țării.

Figura 4. Variația Indexului de Fragilitate Statală (IFS) pentru Siria, perioada 2007- 2016. Un trend crescător reprezintă cresterea fragilității; unul descrescător semnifică o reducere a fragilității statului respectiv. Fragilitatea Siriei a crescut continuu din 2011. În 2016, Siria era al 6-lea stat cel mai fragil din 178 țări investigate (Sursa)

Indexul ND-GAIN, folosit de University of Notre Dame, este compus dintr-un scor de Vulnerabilitate și un scor de Promptitudine (Readiness). Vulnerabilitatea măsoară expunerea, sensibilitatea și abilitatea unei țări de a se adapta la efectele negative ale schimbărilor climatice. ND-GAIN măsoară vulnerabilitatea totală prin considerarea vulnerabilității din șase sectoare vitale – alimentație, apă, sănătate, servicii ecologie, habitat uman și infrastructură. Promptitudinea (Readiness) măsoară abilitatea unei țări de a face investiții economice pe care să le transforme în acțiuni de adaptare și include nouă indicatori din domeniul pregătirii economice, guvernamentale și sociale[10].

Figura 5 ilustrează variația Indexului ND-GAIN pentru Siria în perioada 1995 – 2014. Se poate lesne remarca o reducere precipitată a indexului imediat după 2010, urmată de o relativă stabilizare în perioada 2010 – 2012. Lipsa unor date mai recente nu ne permit să tragem concluzii cu privire la acest ultim trend al scorului ND-GAIN.

Figura 5. Indexul ND-GAIN pentru Siria, perioada 1995 – 2014.

Valorile mai mari = Țara are o reziliență crescută și este mai puțin vulnerabilă la schimbările climatice și alte provocări globale. Valoarea indexului Siriei a scăzut precipitat după 2010 și s-a stabilizat relativ după 2012. (Sursa)

Războiul civil din Siria și conexiunea cu schimbările climatice: Supraestimare or subestimare?

Războiul civil și criza refugiaților sirieni din ultimii ani sunt consecința directă a unui stat eșuat. Schimbările climatice au avut doar un „efect catalitic” sau, preluând o expresie a Departamentului de Stat, au fost doar „un multiplicator al amenințărilor”.

Supraestimarea rolului schimbărilor climatice antropogene în criza siriană poate avea un efect pervers: liderii care au mâinile pătate cu sânge, ca Bashar Al-Assad ori un emir ISIS, ar putea invoca schimbările climatice drept cauza principală a atrocităților comise de ei. Practic, plasând schimbările climatice în focarul conflictului sirian, se maschează problemele sociale, politice și economice responsabile pentru ceea ce se întâmplă acolo din 2011.

Dacă supraestimarea conexiunii dintre schimbările climatice antropogene și conflictele sângeroase, precum cel din Siria, este neproductivă, la fel de neinspirată mi se pare și poziția opusă – subestimarea riscurilor asociate acestei conexiuni. După cum se poate vedea din studiul celor două indexuri, IFS și ND-GAIN, fragilitatea și vulnerabilitatea unui stat confruntat cu schimbări climatice este o combinație complexă a unor factori ecologici, sociali, politici și economici. Toți acești necesită o analiză lucidă și o estimare profesională, fără conotații ideologice sau propagandistice.

Concluzii

Războiul civil din Siria a intrat în al șaselea an, iar efectele sale dezastruoase continuă să distrugă nu numai propria-i populație, dar și să producă tsunami-uri politico-sociale în alte țări. În 2016, conform Indexului de Fragilitate Statală, Siria a fost din nou una dintre țările a căror situație s-a înrăutățit de la an la an, ajungând acum să fie al 6-lea cel mai fragil stat de pe planetă

Până în prezent, mii de sirieni au luat calea pribegiei pe uscat sau pe mare, o călătorie lungă și primejdioasă pentru a ajunge într-o țară mai sigură, fie Turcia, Germania ori Suedia.

Evaluarea rolului schimbărilor climatice în conflictul sirian nu este deloc simplă. În principiu, se poate afirma că o secetă „extraordinară”(un probabil sub-produs al schimbărilor climatice), a contribuit, împreună cu o serie de alți factori, la deplasări  masive ale populației siriene, de la sate către periferiile orașelor deja supra-populate; că această deplasare, împreună cu alți factori, a contribuit la instabilitatea care a precedat războiul civil; și, în fine, că acest război a generat exodul și actuala criză a refugiaților sirieni.[11]

Atât supraestimarea, cât și subestimarea, rolului schimbărilor climatice în societate, trebuie evitate. În primul caz, rolul critic al guvernului este scos din ecuație. În al doilea caz, riscurile asociate cu schimbările climatice ar putea fi artificial neglijate sau nerecunoscute, lăsând guvernele și populațiile practic nepregătite.

NOTE________________________

[1] Crânganu, C., 19 octombrie 2015, Războiul civil din Siria: Un război al gazoductelor?

Articolul meu a fost preluat de:

Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_Civil_Sirian

Lelia Munteanu: Mai au ruşii şi turcii timp de ISIS?

Cosmin Prelipceanu, într-un interviu pe care i l-am acordat pentru canalul TV Digi24:

Dosar internațional | Siria, războiul pentru resurse. Bătălia din „Gazoductstan”

[2] Nabhan, G., 2010, Drought drives Middle Eastern pepper farmers out of business, threatens prized heirloom chiles, http://grist.org/food/2010-01-15-drought-drives-middle-eastern-peppers/

[3] “Act Now to Stop Desertification, Says FAO,” IRIN News, June 15, 2010, http://www.irinnews.org/news/2010/06/15/act-now-stop-desertification-says-fao

[4] Sticklor, R., 2010, “Syria: Beyond the Euphrates,” New Security Beat (blog), Wilson Center, https://www.newsecuritybeat.org/2010/09/syria-at-the-crossroads-beyond-the-euphrates/

[5] Kelley, C. P., Mohtadi, S., Cane, M. A., Seager, R. și Kushnir, Y., 2015, Climate change in the Fertile Crescent and implications of the recent Syrian drought, PNAS, vol. 112, no. 11, pp. 3241 – 3246.

[6] Erian, W., Katlan, B. și Bababh, O., 2010, Global assessment report on disaster risk reduction: drought vulnerability in the Arab region. Special case study: Syria, Geneva, UNISRD.

[7] Gleick, P. H., 2014, Water, Drought, Climate Change, and Conflict in Syria, Weather, Climate, and Society, vol. 6. no. 3, pp. 331 – 340.

[8] Cook, B. I., Anchukaitis, K. J.,  Touchan, R., Meko, D. M. și Cook, E. R., 2016, Spatiotemporal drought variability in the Mediterranean over the last 900 years, Journal of Geophysical Research, Atmosphere, vol. 121, no. 5, pp. 2043–2521.

[9] Werrell, C. E., F. Francesco și T. Sternberg, 2015, Did We See It Coming?: State Fragility, Climate Vulnerability, and the Uprisings in Syria and Egypt, SAIS Review of International Affairs, vol. 35, no. 1, pp. 29 – 46.

[10] http://index.gain.org/about/methodology

[11] Werrell, C și F. Femia, 2015, On Syrian Refugees and Climate Change: The Risks of Oversimplifying and Underestimating the Connection

Forrás: Siria, războiul civil și schimbările climatice: O posibilă conexiune? Portretul geopolitic al unui stat fragil și vulnerabil | Contributors

Advertisements

Interakció

Hozzászólás jelenleg nem lehetséges.

Főtámogatók

KEDVENCEINK

%d blogger ezt kedveli: